joi, 22 septembrie 2016

meet retezat mountains


I've been to Retezat Mountains so many times that I don't even know the count anymore. I've seen them green during the summer and white during winters, I've felt the cold and I got sun burned. Sometimes I feel that I know them really well, but other times I feel that I still have so much to discover.

vineri, 16 septembrie 2016

lacuri şi căldări în parâng


Azi ne-am trezit din nou devreme. Şi cu toate că la ora 9 aseară deja dormeam dusă, parcă tot ar mai fi fost loc de ceva somn. Cum însă traseul de azi e mai lung decât cel de ieri şi trebuie să ne şi întoarcem în Cluj, nu avem de ales.

marți, 6 septembrie 2016

parâng, prieteni şi râsete


Este 8 dimineaţă iar noi tocmai am trecut de barajul Oaşa. Ne îndreptăm către Transalpina, de unde vom porni către munţii Parâng. Înainte însă nu ne putem abţine să nu oprim pentru a savura lacul în lumina dimineţii.

luni, 29 august 2016

bilet doar dus?


În ultima vreme am început să văd tot mai mult pe blogurile de călătorie ideea cumpărării unui bilet doar dus. Şi consensul pe care îl observ eu este că absolut toată lumea îşi doreşte să plece de-acasă cât mai departe, pe o perioadă cât mai lungă. Ai zice că ar fi un vis împlinit.

Am crezut şi eu asta pentru o vreme. Am crezut şi eu că asta e secretul fericirii şi că o vacanţă de cel puţin un an mi-ar aduce fericirea absolută. Între timp însă am adunat o listă de argumente pentru care nu mai cred asta.  Să vă spun care sunt.

confortul rutinei
Pentru mine rutina înseamnă să merg la piaţă şi să cumpăr legume de la aceeaşi ţărani şi apoi să gătesc mâncarea de care îmi e poftă, sau să cumpăr de la aceeaşi patiserie aproape zilnic, sau să alerg o dată pe săptămână prin aceeaşi pădure, pe acelaşi traseu. Toate astea îmi oferă un confort psihic de care am nevoie şi care îmi lipseşte atunci când călătoresc perioade mai lungi.

e nevoie de antrenament
Cred că şi în călătorit este ca în sportul de anduranţă: ai nevoie de antrenament. Nu poţi să participi direct la cea mai lungă cursă din viaţă ta şi să te aştepţi să ai resurse nelimitate. Trebuie să o iei treptat, să începi cu perioade scurte, să înveţi din greşeli şi să îmbunătăţeşti ce se poate. În plus, dacă nu pleci singur, partenerii de călătorie sunt ca nişte coechipieri. Şi pe ei trebuie să îi cunoşti anterior, în contextul unui concurs. Cunosc persoane care au decis să plece într-o călătorie de un an împreună şi care au aflat atunci că au stiluri diferite de a cunoaşte locurile, că îşi doresc lucruri diferite de fapt. Asta ar fi putut fi evitat dacă înainte să decidă să îşi pună toate economiile într-o călătorie ar fi mers împreună în una-două mai scurte.

îmi place ce fac
E chiar atât de simplu. Îmi place jobul meu de zi cu zi. Îmi place să îmi bat capul cu probleme şi sentimentul de uşurare după ce le rezolv, îmi place satisfacţia pe care o am la finalul zilei atunci când ştiu că am făcut treaba bună. Şi astea sunt aspectele legate strict de statul la calculator. Pe lângă asta nu aş da pentru nimic cafeaua de dimineaţă cu o colegă care demult mi-a devenit prietenă, sau glumele din birou, sau chiar şi gălăgia imensă care se creează uneori (întâmplător doar în jumătatea mea de birou).

Şi da, nu e totul perfect. Dar ce vă face să credeţi că într-o călătorie de lungă durată este?

apreciez călătoriile mai mult
Una dintre urmările imediate ale faptului că lucrez într-un birou este că aştept călătoriile, le planific, visez la ele. Iar atunci când în sfârşit se întâmplă le trăiesc intens, apreciez fiecare clipă. Bine, asta nu înseamnă că suntem într-o goană continuă încercând să bifăm cât mai multe chestii de pe o listă. Am renunţat demult la stilul ăsta de a călători. Înseamnă doar că faptul că un peisaj pe care îl pot vedea doar o zi, două şi nu o lună are o strălucire pe care nu o pierde.

iarba vecinului e mai verde
Închei cu ce vroiam să vă spun de la început. Mereu avem impresia că fericirea e altundeva, altcândva. Undeva în viitor, când vom merge într-un loc super fain vom fi fericiţi. Eu cred că fericirea e aici şi acum. Nu în altă parte, nu altcândva. E lângă persoanele pe care le iubesc, în ţara pe care o cunosc şi care îmi e atât de dragă. Dacă nu e, nu va fi nici acolo. Asta pentru că depinde doar de mine şi tot eu voi fi oriunde aş merge.

Deşi călătoresc mai mult decât majoritatea oamenilor din cercurile mele, pentru toate motivele de mai sus nu aş pleca pe o perioadă nedefinită. Aşa gândesc acum şi chiar sunt curioasă dacă o să se schimbe asta vreodată.

Tu de care parte a baricadei eşti? Ţi-ai da demisia şi ai pleca în lume dacă s-ar putea, sau preferi o vacanţă pe o perioada definită?

marți, 23 august 2016

x2 race 2016 - revanşa



Atunci când eşuezi într-un mare stil, ai două variante: fie te resemnezi şi mergi mai departe, fie încerci din nou. Eu am ales a doua variantă.

duminică, 21 august 2016

alta via 2 dolomiţi - informaţii practice


Alta Via 2 este un "traseu înalt" în Dolomiţi din cele 8 în total. Cu o lungime totală de 180 de kilometri, traseul se poate parcurge în 13 zile. În tot acest timp se merge din cabană în cabană şi se "coboară" la altitudini de aproximativ 2000 de metri doar pentru a intra în următoarea grupă. În fiecare zi, pe lângă traseul clasic, există trasee alternative care fie urcă pe un vârf, fie traversează o ferrata.

marți, 16 august 2016

alta via 2: #5 ultima zi


Dimineaţă, surpriză: totul este alb. Peste noapte a nins. La micul dejun lumea este îngrijorată pentru că în prima parte a traseului de azi este o secţiune cu lanţuri. Prognoza meteo spune că în jurul orei 9 va reveni soarele, aşa că se decid să aştepte. Eu şi Rareş nu împărtăşim temerile şi imediat ce terminăm de mâncat ne pregătim de plecare. Ajungem astfel să fim primii care pleacă în traseu.

joi, 11 august 2016

alta via 2: #4 ziua în care am scăpat de ploaie


De dimineaţă alarma ne trezeşte pe noi şi pe ceilalţi peste 10 oameni la ora 5:10. De data asta degeaba însă pentru că afară e înnorat. Un motiv întemeiat să rămânem sub pături până mai târziu.
Copyright 2016 bramburaprinmunti